Informații pentru cetățenii romani

Înscrierea actelor de stare civilă emise de autorităţile spaniole

Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului şi al persoanei şi servesc la cunoaşterea numărului şi structurii populaţiei, a situaţiei demografice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor (art.1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă).

Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de către autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă au fost transcrise/înscrise în registrele de stare civilă române.

Oficiile consulare de carieră ale României din Spania înregistrează actele și faptele de stare civilă privind pe cetățenii români, produse pe teritoriul spaniol, şi eliberează certifícate de stare civilă, în condițiile prevăzute de legislaţia română în vigoare.

În acest sens fiecare oficiu consular poate efectua înscrierea certificatelor de naștere spaniole în registrele de stare civilă românești și eliberarea certificatului de naștere românesc pentru copiii născuți în comunităţile/provinciile aflate în jurisdicţia lor.

Program de lucru cu ocazia alegerilor prezidențiale din noiembrie 2019

07.11.2019

ATENȚIE!! Având în vedere implicațiile organizatorice pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2019, Consulatul României la Zaragoza va fi închis pentru public în zilele de 8, 11, 22 și 25 noiembrie 2019. V…

Eveniment pentru marcarea aniversării a 70 ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului

12.12.2018

Domnul Alexandru Ion Steriu, Consul al României la Zaragoza a participat miercuri 12 decembrie 2018 la ceremonia aniversării a 70 ani de la adoptarea la 10 decembrie 1948 a Declarației Universale a Drepurilor Omului de…

Împlinirea a 10 ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Române din Huesca

09.12.2018

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființare Parohia Ortodoxă Română ”Zămislirea Maicii Domnului” din Huesca a primit la 9 decembrie 2018 vizita Prea Sfințitului Teofil de Iberia, Episcop, Arhiereu Vicar al…